Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM) reitereaza importanta dezvoltarii, de catre Organizatia de Serializare a Medicamentelor din Romania (OSMR), a Sistemului National de Verificare a Medicamentelor (SNVM), menit sa asigure implementarea Directivei Europene 62/2011/UE privind evitarea patrunderii medicamentelor falsificate in lantul autorizat de distributie.
Este un proiect national, lansat public in data de 9 februraie 2018, cu un an inainte de a deveni operational, in cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanti ai tuturor actorilor care trebuie sa se implice in armonizarea si implementarea noului mod de identificare si de protejare a medicamentelor contra modificarilor ilicite. Cu aceasta ocazie, presedintele ANMDM a subliniat ca rolul Agentiei in procesul de implementare a Directivei medicamentelor falsificate, bine definit de Regulamentul delegat 2016/161, va fi indeplinit prin angajarea intregului colectiv.
In acest context, ANMDM se alatura membrilor OSMR in efortul de constientizare a tuturor detinatorilor de autorizatii de punere pe piata privind importanta inrolarii in acest proiect national, in timp util (iunie 2018) si a contributiei acestora la bugetul organizatiei, respectiv la asigurarea fondurilor necesare desfasurarii activitatii si dezvoltarii SNVM in conditii optime.
Reusita proiectului depinde de conjugarea muncii tuturor verigilor lantului de aprovizionare a populatiei cu medicamente:
• Autoritati (Ministerul Sanatatii, ANMDM, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Casele Judetene de Asigurari de Sanatate)
• Detinatorii de Autorizatii de Punere pe Piata – cu rol dublu: operatori si finantatori ai sistemului
• Ceilalti operatori din lantul farmaceutic – distribuitori, farmacii (circuit inchis/ deschis);
• Operatorii cu statut special din lantul farmaceutic – spitale, DSP-uri, penitenciare, unitati scolare, unitati militare etc;
fara a omite rolul mass-media, ca formator de opinie.
Apelul ANMDM se inscrie in linia mesajului initial al OSMR, adresat tuturor partilor interesate, indiferent de locul ocupat in lantul de distributie, si anume acela de a garanta SIGURANTA PACIENTULUI PRIN SIGURANTA MEDICAMENTULUI!
Sursa: website ANMDM